Reality check: De ce să ne simplificăm viața, până la urmă?

Suntem îngroziți de tragedia din Colectiv. Revoltați și motivați să contribuim la o schimbare, să nu mai tolerăm abuzurile și neglijența. Câți dintre noi n-o să se afunde însă iar, în scurt timp, în viața lor încâlcită, complicată, într-o continuă criză de timp, înecată în confuzie și lipsă de sens?

Din lumina asta cred ca se înțelege cel mai bine de ce o viață simplă, din care am eliminat tot ce ne împovărează inutil și în care alegem conștient cu ce activități ne umplem fiecare zi, nu e doar un moft sau o modă. Spațiul fizic, mental sau temporal pe care îl recuperăm devine disponibil pentru acțiunile dificile, dar cu adevărat importante pe care le avem de întreprins în existența noastră limitată.

Lista de “to do”-uri esențiale e lungă, dar în contextul dramei recente e clar că e nevoie să ne folosim energia, timpul și claritatea recâștigate și ca să facem partea noastră din intervenția de care e nevoie ca să funcționăm normal ca societate. În țara în care trăim, să ne facem bine treaba la locul nostru de muncă nu e suficient. În același timp, nu trebuie nici să ne lăsăm toată viața deoparte ca să ne dedicăm salvării lumii și nici măcar a României. Doar câteva ore pe săptămână, în fiecare săptămână, o să facă o diferență.

A fost impresionantă mobilizarea din toată perioada asta, oamenii care au donat bani și sânge, au sprijinit rudele și răniții în spitale, au participat la proteste, au făcut liste cu oameni care să înlocuiască guvernanții și, în general, tot ce s-a putut întreprinde la cald într-o situație de criză. Schimbările esențiale o să se întâmple însă într-un interval mai lung și ar fi impardonabil să ne retragem tocmai la partea asta.

Din toate câte sunt de facut, mi se pare de necontestat nevoia unei mase critice care să se implice într-o activitate organizată de restartare a administrației. Pentru cei care nu au avut contact până acum cu acest domeniu m-am gândit să recomand câteva organizații din sfera participării publice cu care am interacționat la un moment dat și în care am încredere:

Centrul de Resurse pentru Participare Publică

Funky Citizens

Asociația Salvați Bucureștiul

Activewatch

Centrul pentru Jurnalism Independent

Centrul de Resurse Juridice

Dacă vreți să vă luati în serios rolul de cetățeni activi, câteva ore pe săptămână, o să găsiți cu siguranță sprijin la organizațiile de mai sus. Pentru sancționarea potlogăriilor primarului, corectarea unei legi strâmbe, respectarea unui drept încălcat și tot ce mai trecem cu vederea în speranța că o să se schimbe ca prin minune.

Drept răsplată, implicarea în acțiuni care ne depășesc propria gradină o să ne aducă un lucru pe care îl căutăm cu disperare: sentimentul că existența noastră are un sens. Clar, puternic, aducător de pace și fericire.

Reality check: De ce să ne simplificăm viața, până la urmă?